28 | 03 | 2017
ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARÃ

 
Serviciul Regional Apã Galaţi



Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitarã Serviciul Regional Apã Galaţi este înscrisã cu numãrul 21 bis la data de 23.07.2010 în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecãtoriei Galaţi.

 

Asociaţia are 32 de membri:

• Judeţul Galaţi, prin Consiliul Judeţului Galaţi;

• Municipiul Galaţi, prin Consiliul Local al municipiului Galaţi;

• Municipiul Tecuci, prin Consiliul Local al municipiului Tecuci;

• Oraşul Târgu Bujor, prin Consiliul Local al oraşului Târgu Bujor;

• Oraşul Bereşti, prin Consiliul Local al oraşului Bereşti;

• Comuna Bãlãbãnesti, prin Consiliul Local al comunei Bãlãbãnesti;

• Comuna Bãneasa, prin Consiliul Local al comunei Bãneasa;

• Comuna Barcea, prin Consiliul Local al comunei Barcea;

• Comuna Bereşti Meria, prin Consiliul Local al comunei Bereşti Meria;

• Comuna Brãhãşeşti, prin Consiliul Local al comunei Brãhãşeşti;

• Comuna Braniştea, prin Consiliul Local al comunei Braniştea;

• Comuna Cavadinesti, prin Consiliul Local al comunei Cavadinesti;

• Comuna Cosmeşti, prin Consiliul Local al comunei Cosmeşti;

• Comuna Cudalbi, prin Consiliul Local al comunei Cudalbi;

• Comuna Cuza-Vodã, prin Consiliul Local al comunei Cuza-Vodã;

• Comuna Drãgãneşti, prin Consiliul Local al comunei Drãgãneşti;

• Comuna Fundeni, prin Consiliul Local al comunei Fundeni;

• Comuna Ghidigeni, prin Consiliul Local al comunei Ghidigeni;

• Comuna Independenţa, prin Consiliul Local al comunei Independenţa;

• Comuna Iveşti, prin Consiliul Local al comunei Iveşti;

• Comuna Lieşti, prin Consiliul Local al comunei Lieşti;

• Comuna Matca, prin Consiliul Local al comunei Matca;

• Comuna Movileni, prin Consiliul Local al comunei Movileni;

• Comuna Pechea, prin Consiliul Local al comunei Pechea;

• Comuna Piscu, prin Consiliul Local al comunei Piscu;

• Comuna Rãdesti, prin Consiliul Local al comunei Rãdesti;

• Comuna Slobozia Conachi, prin Consiliul Local al comunei Slobozia Conachi;

• Comuna Smârdan, prin Consiliul Local al comunei Smârdan;

• Comuna Şendreni, prin Consiliul Local al comunei Şendreni;

• Comuna Tudor Vladimirescu, prin Consiliul Local al comunei Tudor Vladimirescu;

• Comuna Umbrãreşti, prin Consiliul Local al comunei Umbrãreşti;

• Comuna Valea Mãrului, prin Consiliul Local al comunei Valea Mãrului;

 

Prin semnarea Actului Constitutiv, asociaţii îşi exprimã voinţa de a se asocia în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitara Serviciul Regional Apã Galaţi, propunându-şi ca scop realizarea în comun a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor de alimentare cu apã şi canalizare pe baza strategiei de dezvoltare la nivelul judeţului Galaţi şi furnizarea în comun a Serviciilor sub autoritatea fiecãrei Autoritãţi Locale.

 

Forma de gestiune este gestiunea indirectã, prin delegarea unei pãrţi din sarcinile şi responsabilitãţile legate de Servicii printr-un Contract de Delegare a gestiunii serviciilor pe termen lung, cãtre un operator comun unic care sã fie o societate comercialã înfiinţatã de Pãrţi în acest scop sau desemnatã de pãrţi conform legislaţiei în vigoare (Operatorul).

 

 

Obiectivele Asociaţiei:

• sã încheie contractul de delegare cu operatorul în numele şi pe seama asociaţilor care vor avea împreunã calitatea de delegatar;

• sã exercite drepturile specifice de control şi informare privind operatorul;

• sã aprobe strategia de dezvoltare a Serviciului;

• sã monitorizeze executarea contractului de delegare;

• sã identifice şi sã propunã orice acţiuni vizând realizarea obiectivelor Asociaţilor în legãturã cu Serviciul.

 

În prezent: A.D.I. Serviciul Regional Apã Galaţi sprijinã Operatorul Regional S.C. Apã Canal S.A. Galaţi în demersurile privind accesarea de fonduri europene prin axa prioritarã I.

 

Ce urmeazã: Realizarea proiectului Reabilitarea şi Extinderea Infrastructurii de Apã şi Apã Uzatã în Judeţul Galaţi.

 

Conducerea Asociaţiei este asiguratã de Adunarea Generalã a Asociaţiei şi de cãtre Consiliul Director al acesteia.

 

Membrii Adunãrii  Generale sunt:

• dl. Costel Fotea, în calitate dePreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi;

• dl. Marius Humelnicu numit de Consiliul Local al municipiului Galaţi;

• dl. Ioniţã Florian numit de Consiliul Local al municipiului Tecuci;

• dl. Vasile Chirinciuc numit de Consiliul Local al oraşului Târgu Bujor;

• dl. Marius Cãtãlin Dandeş numit de Consiliul Local al oraşului Bereşti;

• dl. Grigore - Vasilicã Neamţu numit de Consiliul Local al comunei Bãlãbãneşti;

• dl. George - Aurelian Ghache numit de Consiliul Local al comunei Bãneasa;

• dl. Tiberiu Popa numit de Consiliul Local al comunei Barcea;

• dl. Georgicã Onu numit de Consiliul Local al comunei Bereşti Meria;

• dl. Mircea Dumitru numit de Consiliul Local al comunei Brãhãşeşti;

• dl. Marian Palade numit de Consiliul Local al comunei Braniştea;

• dl. Romulus - Giani Bujoreanu numitã de Consiliul Local al comunei Cavadinesti;

• dl. Iancu Ţuchel numit de Consiliul Local al comunei Cosmeşti;

• dl. Stefan Drugan numit de Consiliul Local al comunei Cudalbi;

• dl. Dãnuţ Codrescu numit de Consiliul Local al comunei Cuza-Vodã;

• d-na Angela Condrache numitã de Consiliul Local al comunei Drãgãneşti;

• d-na Lãcrãmioara Mia Ojoc numitã de Consiliul Local al comunei Fundeni;

• d-na Ana Maria Medeleanu numitã de Consiliul Local al comunei Ghidigeni;

• dl. Mariana Tãrbuc numitã de Consiliul Local al comunei Independenţa;

• dl. Cornel Hamza numit de Consiliul Local al comunei Iveşti;

• dl. Iulian Boţ numit de Consiliul Local al comunei Lieşti;

• dl. Gheorghiţã Borza numit de Consiliul Local al comunei Matca;

• dl. Marian Moisã numit de Consiliul Local al comunei Movileni;

• d-na Diana - Nicoleta Ionaşcu numitã de Consiliul Local al comunei Pechea;

• dl. Ştefan Vlad numit de Consiliul Local al comunei Piscu;

• dl. Ioan Porumb numit de Consiliul Local al comunei Rãdeşti;

• d-na Anişoara Stanciu numitã de Consiliul Local al comunei Slobozia Conachi;

• dl. Costicã Stroea numit de Consiliul Local al comunei Smârdan;

• d-na Zamfira Burlacu numitã de Consiliul Local al comunei Sendreni;

• d-na Polodeanu Sãndiţa numitã de Consiliul Local al comunei Tudor Vladimirescu;

• dl. Paraschiv Stoica numit de Consiliul Local al comunei Umbrãreşti.

• dl. Narciza Mitruţ numit de Consiliul Local al comunei Valea Mãrului

 

Consiliul Director:

• dl. COSTEL FOTEA, PREŞEDINTE;

• dl. Marius Humelnicu, membru;

• dl. Cornel Hamza, membru;

• dl. Iulian Boţ, membru;

• dl. Costicã Stroea, membru;

• dl. Ioan Porumb, membru;

• dl. Ioniţã Florian, membru.

 

DECLARATIE DE ADERARE

PLAN DE INTEGRITATE

 
Cauta in site