În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi 16 mai 2024, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind modificarea și completarea unor acte administrative privind transportul public județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Galați.

Proiectul de hotărâre are ca scop realizarea unor modificări la Caietul de sarcini privind atribuirea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport judeţean de persoane, aprobat prin art. 4 din Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 250/2022, modificări care vizează Anexa nr. 2 – Programul de transport public judeţean de persoane în aria teritorială de competenţă a Unităţii administrativ-teritoriale Judeţul Galaţi, precum şi Anexa nr. 3 – Denumirea staţiilor şi amplasarea lor. Totodată, proiectul vizează modificarea Anexei nr. 2 – Tarife de călătorie, aprobată prin art. 2 din Hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi nr. 108/2024.

Prin modificările propuse se urmăreşte satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale cetăţenilor, respectiv asigurarea transportului elevilor din satele Ştieţeşti, Căuieşti şi Adam din componenţa comunei Drăguşeni, prin introducerea a trei staţii corespunzătoare, în cadrul traseului 41 pe relaţia Tecuci – Drăguşeni – Smulţi. 

Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate; textul complet al proiectului de hotărâre.
Documentaţia poate fi consultată:
pe pagina web a Consiliului Judeţean Galaţi: cjgalati.ro, în meniul „Transparenţă decizională”;
la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1, camera 3, la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP;
la panoul de afişaj al Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1.         
Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 25 mai 2024, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la: https://cjgalati.ro/fpos-2023/

Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare completat se poate transmite prin:
e-mail: informatii@cjgalati.ro;
poştal, pe adresa Consiliului Judeţean Galaţi: str. Eroilor nr. 7, cod poştal 800119;
depuse direct la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind modificarea și completarea unor acte administrative privind transportul public județean de persoane prin curse regulate în aria teritorială de competență a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Galați”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre. Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 26 iunie 2024.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Teodor Laura, coordonate de contact: tel. 0236.302.513, fax 0236.460.556, e-mail: informatii@cjgalati.ro.

 Afişat la data de 16 mai 2024.

Distribuie: