În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi 9 iulie 2024, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea Ghidului de finanţare şi a formularelor necesare în vederea acordării de finanţări nerambursabile din bugetul Judeţului Galaţi pentru activităţi nonprofit de interes judeţean (pentru proiecte în domeniul cultural, domeniul social şi domeniul sportiv), conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
Proiectul de hotărâre are ca scop să aprobe Ghidul solicitantului în vederea acordării de finanţări nerambursabile în anul 2024 din bugetul Judeţului Galaţi pentru activităţi nonprofit de interes judeţean, respectiv modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare. Ghidul detaliază, pe capitole, următoarele: Informaţii generale; Detalii despre proiect; Criterii de eligibilitate; Reguli privind modul de solicitare a finanţării nerambursabile; Modalitatea de selecţie a proiectelor; Anularea aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă; Comunicarea; Obligaţiile beneficiarului finanţării nerambursabile; Anexe.
Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: textul complet al proiectului de hotărâre; referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate.
Documentaţia poate fi consultată:
– pe pagina web a Consiliului Judeţean Galaţi: cjgalati.ro, în meniul „Transparenţă decizională”
– la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1, camera 3, la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP;
– la panoul de afişaj al Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1.
Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.
Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 18 iulie 2024, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la: https://cjgalati.ro/fpos-2023/
– e-mail: informatii@cjgalati.ro;
– poştal, pe adresa Consiliului Judeţean Galaţi: Municipiul Galaţi, str. Eroilor nr. 7, cod poştal 800119;
– depuse direct la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.
Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea Ghidului de finanţare şi a formularelor necesare în vederea acordării de finanţări nerambursabile din bugetul Judeţului Galaţi pentru activităţi nonprofit de interes judeţean (pentru proiecte în domeniul cultural, domeniul social şi domeniul sportiv), conform prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare”.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 20 august 2024.
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Teodor Laura, coordonate de contact: tel. 0236-302.513, fax 0236.460.556, e-mail: informatii@cjgalati.ro.
Afişat la data de 9 iulie 2024.