În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi 3 octombrie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor pentru elevii care participă la olimpiadele școlare de la nivel internațional.

Proiectul de hotărâre are ca scop să aprobe premierea elevilor, prin care se răsplătește efortul acestora în realizarea de performanțe deosebite la nivel internațional, oferindu-se totodată și o motivație pentru noi performanțe și stabilirea de noi recorduri.
Totodată, premierea elevilor constituie o modalitate de recunoaștere a efortului depus de aceștia la promovarea imaginii județului Galați și a valorilor educaționale prin rezultatele excepționale obținute la olimpiadele școlare de la nivel internațional, începând cu anul școlar 2024-2025

Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate; textul complet al proiectului de hotărâre.

Documentaţia poate fi consultată:

  • pe pagina web a Consiliului Judeţean Galaţi: cjgalati.ro, în meniul „Transparenţă decizională”;
  • la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1, camera 3, la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP;
  • la panoul de afişaj al Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1.         

            Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

           Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 12 octombrie 2025, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la : https://cjgalati.ro/fpos-2023/

Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare completat se poate transmite prin:

  • e-mail: informatii@cjgalati.ro;
  • poştal, pe adresa Consiliului Judeţean Galaţi: Galaţi, str. Eroilor nr. 7, cod poştal 800119;
  • depuse direct la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

           Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea Regulamentului de acordare a premiilor pentru elevii care participă la olimpiadele școlare de la nivel internațional”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 13 noiembrie 2025.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Harabagiu Simona, coordonate de contact: tel. 0236-302.513, fax 0236.460.556, e-mail: informatii@cjgalati.ro.

Afişat la data de 3 octombrie 2025

Vizitatori: 7
Distribuie: