Buget-record al Consiliului Județean Galați. Peste 2,06 miliarde de lei – cu investiții mai mari din fonduri europene, dar cu mai puțini bani de la bugetul de stat

Consiliul Județean Galați a aprobat luni, 11 mai, proiectul de buget pe anul 2026. Este un buget-record, de peste 2,06 miliarde de lei, din care cea mai mare parte – 1,78 miliarde de lei (86%) – este destinată proiectelor de dezvoltare: infrastructură rutieră, spitale, școli, cultură, sport și petrecerea timpului liber, proiecte de mediu și susținerea mediului de afaceri.

”Componenta bugetară pentru dezvoltare este cu 169 de milioane de lei mai mare față de 2025 și de aproape 140 de ori mai mare decât cea din 2016, la începutul primului mandat la conducerea Consiliului Județean Galați. Mai mult, în acest an, bugetul total al județul Galați a depășit pentru prima dată pragul de 2 miliarde de lei – un record inclusiv la nivel național – chiar și în condițiile reducerii semnificative a sumelor alocate de la bugetul de stat”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

FONDURILE EUROPENE, ”MOTOR” DE DEZVOLTARE

La fel de important este faptul că, în ciuda tendinței de creștere a costurilor generale (utilități, servicii, salarii etc.), cheltuielile pe componenta de funcționare au fost menținute la un nivel relativ constant. Astfel, ponderea acestora în bugetul Consiliului Județean Galați a scăzut de la 94% în 2016 la doar 14% în 2026, respectiv la mai puțin de 0,28 miliarde de lei.

Aceste rezultate au fost posibile în primul rând prin folosirea fondurilor europene drept principal ”motor” de finanțare a proiectelor de investiții din județul Galați. În 2026, peste 1,62 miliarde de lei provin din proiecte cu finanțare nerambursabilă – prin PNRR, Programul Regional Sud-Est, Tranziție Justă, PO Transporturi, PO Mediu, Programul Sănătate și alte programe cu finanțare europeană. 

ALOCAREA PE CAPITOLE BUGETARE

Pe capitole bugetare, cele mai mari alocări din 2026 sunt destinate continuării proiectelor de modernizare a infrastructurii de Transport, pentru care au fost prevăzute 826,29 milioane de lei, reprezentând 40% din bugetul județului. Urmează investițiile în Sănătate, cu 447,18 milioane de lei (21%), și proiectele de Protecția Mediului, finanțate cu 428,93 milioane de lei (21%).

Alocări importante au fost direcționate și către domenii esențiale pentru comunitate, precum Cultura – 84,32 milioane de lei și Învățământul – 59,02 milioane de lei. Totodată, pentru funcționarea Autorităților publice au fost prevăzute 100,16 milioane de lei, iar pentru programele de Asistență Socială – 86,39 milioane de lei.

Chiar dacă au o pondere mai mică în bugetul județului, importante sunt și sumele alocate pe celelalte capitole bugetare: Servicii Publice Generale – 24,62 milioane de lei, Apărare (CMJ) – 350.000 lei și Ordine Publică – 200.000 lei.

„Acest buget axat pe investiții este unul care se va reflecta în economia locală, în dezvoltarea afacerilor și în crearea de noi locuri de muncă. Toate acestea înseamnă responsabilitate și implicare pentru un viitor mai bun pentru comunitatea gălățeană!”, a subliniat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Vizitatori: 3
Distribuie: