În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi 02 octombrie 2026, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind constituirea Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism la nivelul Județului Galați și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al acesteia
Proiectul de hotărâre are ca scop constituirea Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism la nivelul Județului Galați și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al acesteia. Având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, act normativ care instituie un nou cadru juridic în materia amenajării teritoriului și urbanismului și introduce un mecanism de avizare integrată și digitalizată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism.
Potrivit noului cadru legal, avizarea documentațiilor se realizează prin comisii de avizare integrată constituite la nivel național și local, iar la nivelul fiecărui județ se constituie Comisia locală de avizare integrată.
Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: textul complet al proiectului de hotărâre; referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate. Documentaţia poate fi consultată:
Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.
Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 12 octombrie 2026, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la: https://cjgalati.ro/fpos-2023/.
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind constituirea Comisiei locale de avizare integrată a documentațiilor de amenajare a teritoriului și a documentațiilor de urbanism la nivelul Județului Galați și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al acesteia”.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.
Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 12 noiembrie 2026.
Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Harabagiu Simona, coordonate de contact: tel. 0236-302.513, fax 0236.460.556, e-mail: informatii@cjgalati.ro.
Afişat la data de 02 octombrie 2026.