Microbuz pentru Asociația Persoanelor cu Handicap Sporting Club

Asociația Persoanelor cu Handicap “Sporting Club” a achiziționat, în cadrul unui proiect finanțat de către Consiliul Județean Galați, un microbuz special echipat pentru transportul persoanelor cu dizabilități locomotorii. Autovehiculul este prevăzut cu lift electro-hidraulic pentru accesul cu scaunul rulant, sisteme de fixare a acestuia și scară suplimentară acționată electric pentru accesul pasagerilor.

“Este primul microbuz de acest fel din județ, destinat transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii. Mă bucur foarte mult că am reușit într-un final să aducem la Galați un astfel de mijloc de transport, de care persoanele cu handicap locomotor aveau mare nevoie. Rămânem alături de ei, mai ales că la mijlocul acestei luni va avea loc un amplu concurs sportiv național destinat persoanelor cu dizabilități locomotorii, pentru care am alocat deja fondurile necesare”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Valoarea acestei investiții este 409.598 de lei (TVA inclus), 90% din sumă fiind asigurată de Consiliul Județean și 10% de către Asociația Persoanelor cu Handicap “Sporting Club”.

Vizitatori: 56
Distribuie:

Link-uri Utile

Biblioteca „V.A.Urechia” Galati

TUR VIRTUAL

cjgalati.ro © 2023