Proiect – Consultare – (publicat la data de 12.11.2022)

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi  12 noiembrie 2022, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea preţurilor medii ale produselor agricole în vederea calculului venitului brut din arendă pentru anul fiscal 2023, în judeţul Galaţi.

Proiectul de hotărâre are ca scop stabilirea preţurilor medii la principalele produsele agricole pentru recolta anului 2022, în judeţul Galaţi. Preţurile medii, astfel stabilite, constituie elementul esenţial cu care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală efectuează evaluarea în lei a veniturilor exprimate în natură, obţinute din arendarea produselor agricole.

Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate; textul complet al proiectului de hotărâre; comunicarea de la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Galaţi.

Documentaţia poate fi consultată:

  • pe pagina web a Consiliului Judeţean Galaţi: cjgalati.ro, în meniul „Transparenţă decizională”;
  • la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1, camera 1, la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP;
  • la panoul de afişaj al Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1.         

            Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

            Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 21 noiembrie 2022, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la:

/index.php/ro/transparenta-decizionala/formulare-pos

Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare completat se poate transmite prin:

  • e-mail: informatii@cjgalati.ro;
  • poştal, pe adresa Consiliului Judeţean Galaţi: Galaţi, str. Eroilor nr. 7, cod poştal 800119;
  • depuse direct la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind aprobarea preţurilor medii ale produselor agricole în vederea calculului venitului brut din arendă pentru anul fiscal 2023, în judeţul Galaţi”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre.

Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 21 noiembrie 2022.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Manole Dorina, coordonate de contact: tel. 0236.302.513, fax 0236.460.556, e-mail: informatii@cjgalati.ro.

 

Afişat la data de 12 noiembrie 2022.

Distribuie:
Anterior Convocare ședința extraordinară – CJ Galati (publicat 09 noiembrie 2022)

Link-uri Utile

Biblioteca „V.A.Urechia” Galati

TUR VIRTUAL

cjgalati.ro © 2023