Proiect – Consultare 2 – (publicat la data de 22.11.2023)

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 lit. b) şi art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Judeţean Galaţi, astăzi 22 noiembrie 2023, Consiliul Judeţean Galaţi anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act administrativ cu caracter normativ hotărârea Consiliului Judeţean Galaţi privind stabilirea preţului mediu/tonă de masă verde obţinută de pe pajişti pentru anul fiscal 2024, în judeţul Galaţi.

Proiectul de hotărâre are ca scop stabilirea preţului mediu pe tona de masă verde pentru hectarul de păşune, preţ ce va fi valabil pentru anul fiscal 2024, pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 6 alin. (4) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.064/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Nivelul preţului are la bază propunerea înaintată de Agenţia Naţională pentru Zootehnie – Oficiul Judeţean de Zootehnie Galaţi, în urma discuţiilor purtate cu asociaţiile reprezentative de ovine şi taurine din judeţ, luând în considerare media producţiilor obţinute pe ultimii trei ani. Pe baza preţului mediu/tonă de masă verde obţinută de pe pajişti, stabilit prin hotărâre a consiliului judeţean, consiliile locale vor încheia contracte de concesiune/închiriere cu crescătorii de animale din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale.

Documentaţia aferentă proiectului de act administrativ cu caracter normativ include: referatul de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus; raportul de specialitate; textul complet al proiectului de hotărâre; comunicarea Oficiul Judeţean de Zootehnie Galaţi.

Documentaţia poate fi consultată:
 pe pagina web a Consiliului Judeţean Galaţi: www.cjgalati.ro, în meniul „Transparenţă decizională”/Proiecte consultare
 la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1, camera 3, la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP;
 la panoul de afişaj al Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7 B, etaj 1.
Proiectul de act administrativ cu caracter normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Pentru proiectul de hotărâre pus în consultare publică, se pot formula propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare până pe data de 2 decembrie 2023, utilizând formularul disponibil pe pagina de internet la: formular-sugestii.doc

Formularul pentru colectarea de propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare completat se poate transmite prin:
 e-mail: informatii@cjgalati.ro;
 poştal, pe adresa Consiliului Judeţean Galaţi: Galaţi, str. Eroilor nr. 7, cod poştal 800119;
 depuse direct la Compartimentul relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP.

Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri privind elaborarea hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi privind stabilirea preţului mediu/tonă de masă verde obţinută de pe pajişti pentru anul fiscal 2024”.

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, în meniul „Transparenţă decizională”, la secţiunea dedicată proiectului de hotărâre.
Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act administrativ cu caracter normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 10 ianuarie 2024.

Pentru informaţii suplimentare vă puteţi adresa Compartimentului relaţii publice, organizare şi funcţionare ATOP, persoană de contact consilier Teodor Laura, coordonate de contact: tel. 0236.302.513, fax 0236.460.556, e-mail: informatii@cjgalati.ro.

Afişat la data de 22 noiembrie 2023.

 

Distribuie:
Anterior Proiect – Consultare 3 – (publicat la data de 22.11.2023)

Link-uri Utile

Biblioteca „V.A.Urechia” Galati

TUR VIRTUAL

cjgalati.ro © 2023