Schimbul de experiență organizat în perioada 11 – 15 aprilie 2022 la Hîncești, Republica Moldova, la care au participat șase cadre
medicale de la Tg. Bujor, precum și un membru al echipei de proiect
În perioada 11-15 aprilie 2022, s-a deplasat la Hîncești, Republica Moldova, un grup de cadre medicale (3 medici și 3 asistente medicale) de la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, județul Galați, scopul fiind schimbul de experiență între profesioniștii din domeniul sănătății din cele două unități medico-sanitare implicate în proiect. Această activitate face parte din grupul de activități ”Cooperarea instituțională în domeniul sănătății – training, informări, schimb experiență”. Pe durata vizitei, au avut loc întâlniri și vizite de lucru la mai multe instituții de profil din raionul Hîncești, unde cadrele medicale din județul Galați au avut posibilitatea să facă un schimb util de experiență cu colegii lor din Hîncești și să-și împărtășească impresiile și opiniile. Astfel, au fost efectuate vizite la Spitalul Raional din Hîncești, la Centrele de Sănătate Hîncești și Fundul Galbenei. Au fost prezentate instituțiile spitalicești vizitate și s-au purtat discuții pe marginea Strategiei de dezvoltare a serviciilor de acordare a asistenței medicale pediatrice.
Schimbul de experiență s-a finalizat cu o reuniune de lucru unde s-a făcut o analiză a activităților desfășurate.
{loadposition 17Iunie20226}